Luna, regina moartă a nopții
Luna mai este și al doilea obiect ca luminozitate de pe cerul înstelat, după Soare, în ciuda faptelor că suprafața sa este în totalitate neagră; Luna se vede strălucitoare datorită faptului că reflectă lumina primită de la Soare. Schimbarea Lunii în multitudinea de faze și de forme semicirculare a adus mari influențe, încă din cele mai vechi timpuri, în dezvoltarea limbilor, calendarelor, artei și a mitologiei.
Luna este singurul obiect extraterestru pe care omul a reușit să aterizeze. În timp ce programul sovietic Union's Luna a fost primul apt în 1959 să trimită sonde fără oameni pe Lună, programul Apollo al NASA a realizat prima misiune cu oameni. NASA a început cu o misiune în 1968 cu Apollo 8 și cu altele între 1969 și 1972, cu Apollo 11. Aceste misiuni au adus peste 380 de Kg de roci lunare, ce au ajutat la dezvoltarea înțelegerii originii geologice a Lunii (se crede că s-au format acum aproximativ 4,5 miliarde de ani într-un impact cu Terra), a structurii interne și a istoriei sale. După misiunea lui Apollo 17 din 1972, Luna a fost vizitată numai de sonde fără personal. Din 2004, Japonia, China, India, Statele Unite ale Americii și Agenția Spațială Europeană au trimis sonde pe Lună. Rezultatul misiunilor a dus la confirmarea descoperirii apei lunare înghețate în craterele umbrite de la poli și legate în regolitul lunar. Viitoarele misiuni spațiale cu personal omenesc sunt deja planificate.
Formare
Conform unor teorii Luna s-ar fi format acum 4,527 ± 0,010 miliarde de ani în urmă, adică cu 30-50 de milioane după formarea Sistemului solar. S-ar părea că Luna s-a format prin fisiunea crustei Pământului sub acțiunea forțelor centrifuge (ce necesita o rotire inițial prea mare a Terrei), captarea gravitațională a unui corp ceresc în stadiul de formare (ar fi necesitat o atmosferă a Pământului incredibil de extinsă pentru a disipa energia Lunii în trecere) și co-formarea Pământului și a Lunii în discul primordial de acumulare (care nu explică epuizarea fierului metalic în Lună).
Suprafața Lunii
Suprafața Lunii este acoperită de cratere. Ele s-au format în urma impactului unor meteoriți uriași și asteroizi mici cu Luna, cel mai probabil în vremurile de la începutul istoriei Lunii, pe când sistemul solar era plin de asemenea fragmente. Cel mai mare crater se numește Bailly, are o lungime de 295 km și adâncime de 3.960 m. De asemenea mai este vizibil și un vechi relief vulcanic (cratere de origine vulcanică), rămas din vremurile apropiate de formarea satelitului Pământului; acest relief vulcanic ține de formațiunile vizibile cum ar fi „mările” (numele acesta a fost dat de observatorii din antichitate, care credeau că petele negre de pe suprafața Lunii sunt mări și oceane adevărate, iar părțile luminoase sunt continente), „văile” etc. Cei mai înalți munți se află lângă Polul Sud al Lunii și au o înălțime de aproximativ 6.100 m, înălțime comparabilă cu Himalaya pe Pământ.
Fața vizibilă a Lunii
Partea vizibilă a Lunii e plină de cratere provocate de ciocniri cu asteroizi sau meteoriți ce au avut loc în perioada de tinerețe a sistemului Solar. Zonele care de pe Pământ par mai luminoase sunt coline. Rocile din aceste zone au fost datate ca având o vechime de 4 miliarde de ani. Petele întunecate, cunoscute ca mări, sunt zone de joasă altitudine care au fost cândva inundate de lavă.
Partea ascunsă a Lunii
Sonda sovietică Luna 3 a făcut prima fotografie a părții invizibile în 1959. Are mai puține „mări” de lavă și mai mulți munți. Expresia „partea întunecată a Lunii” este incorectă: Luna înconjoară Soarele împreună cu Pământul, deci lumina solară cade în decursul revoluțiilor pe toată suprafața ei, dar noi vedem doar partea îndreptată spre noi, spre Pământ, iluminată.
Alcătuire
Luna are o structură stratificată, similară cu a Pământului, și este constituită din aceleași elemente chimice, însă în proporții diferite. Tipurile de roci lunare sunt: roci vulcanice provenite din erupțiile provocate de ciocnirile cu meteoriți, bogate în calciu de la începuturile formării Lunii; și conglomerate de roci numite brecii. În colțurile întunecate ale craterelor a fost recent descoperită "gheață de suprafață", lângă Polul Sud al Lunii.
Pivesțe cerul
În fiecare seară senină vizitatorii pot admira obiectele cereşti. O simplă privire aruncată înspre cer este în primul rând un mijloc de recreere, pentru vizitatori și noi.
Însă la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" se fac şi observaţii ştiinţifice. Așadar îi invit pe cei curioși să citească mai multe informații aici»
Galerie